Persoane cu dizabilităţi

Persoanele cu dizabilităţi trebuie să se poată bucura de toate drepturile sexuale şi reproductive garantate de instrumentele juridice internaţionale şi de legislaţia naţională. Cu toate acestea, persoanele cu dizabilităţi întâlnesc multe obstacole în calea exercitării acestor drepturi, mai degrabă din cauza pejudecăţilor furnizorilor de servicii medicale şi ale restului populaţiei decât din cauza dizabilităţilor.

Persoanele cu dizabilităţi sunt vulnerabile faţă de stigmatizare, excluziune socială, discriminare, sărăcie şi violenţă, ceea ce le afectează şi accesul la servicii de sănătate sexuală şi a reproducerii.

Citeşte: Promovarea sănătăţii sexuale şi a reproducerii pentru persoanele cu dizabilităţi (Ghid OMS/UNFPA, 2009)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat că pentru persoanele cu dizabilităţi există un risc de 4 până la 10 ori mai mare de a fi supuse violenţei, spre deosebire de persoanele fără dizabilităţi.

15%

din populaţia lumii trăieşte cu diferite forme de dizabilităţi

Acest procent reprezintă aproape 1 miliard de persoane şi este în creştere. Citeşte mai mult

17111

de adulţi cu dizabilităţi trăiesc în instituţii în România

conform datelor Ministerului Muncii (dec. 2013)

648223

de adulţi cu dizabilităţi trăiesc în România

conform datelor Ministerului Muncii (dec. 2013)

Noţiuni

Abilitism

este marginalizarea, discriminarea şi opresiunea persoanelor cu dizabilităţi care nu corespund standardului coporal, intelectual şi comportamental din societate. (vezi Raport p.5)

Dizabilitate intelectuală

este acea dizabilitate care afectează capacitatea unei persoane de a învăţa şi de a utiliza informaţia. Organizaţia Mondială a Sănătăţii include în utilizarea termenului de dizabilitate intelectuală, copiii cu tulburări din spectrul autismului care au dizabilităţi intelectuale, precum şi copiii care au fost plasaţi în instituţii pe baza unor dizabilităţi percepute sau a abandonului familial, şi care dobândesc, ca urmare, probleme de sănătate mintală şi de dezvoltare. (vezi Raport p.14)

Dizabilitate psihosocială

este un termen care descrie dizabilităţile asociate cu probleme de sănătate mintală şi se referă mai degrabă la modelul social al dizabilităţii decât la cel medical care insistă pe utilizarea denumirii de “boală/afecţiune mintală”. Acest termen accentuează şi faptul că orice măsură represivă, patologizantă şi paternalistă ca răspuns la o serie variată de stări emoţionale, mentale, spirituale şi sociale care nu sunt trăite ca deficienţe, conduce, de fapt, la incapacitarea persoanei. (vezi Raport p.14)

Dreptate reproductivă

este un termen care subliniaza faptul ca femeile cu dizabilitati isi pot exprima autonomia reproductiva doar in contextul atat al respectarii drepturilor reproductive, cat si al unei dreptati sociale, economice si politice care sa le asigure accesul la resurse si servicii de suport in cadrul grupurilor si comunitatilor din care fac parte.

Instituţie

este locul unde mai multe persoane cu dizabilităţi sunt aduse să locuiască împreună pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. În general, aceste persoane primesc o formă de sprijin pentru implicare în anumite activităţi şi o formă de tratament (medicamentos sau de altă natură, precum psihoterapie). Instituţiile din România apar sub o varietate de denumiri, incluzând spitale psihiatrice, centre de recuperare şi reabiltiare neuropsihiatrică şi centre medico-sociale. În aceste instituţii locuiesc, de regulă, de la câteva zeci până la câteva sute de persoane. (vezi Raport p.13)

Model social al dizabilităţii

este o abordare care recunoaşte în primul rând drepturile persoanelor cu dizabilităţi de a face parte din comunitate şi de a fi apreciate în cadrul acesteia. Astfel, persoanele cu dizabilităţi au dificultăţi în a se dezvolta şi a trăi viaţa de zi cu zi din cauza barierelor sociale şi de mediu, nu din cauza dizabilităţii. Modelul social se opune modelului medical care vede dizabilitatea ca pe o problemă în sine. (vezi Raport p.15)

Legislaţie

Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi Protocolul său Opţional (RO/EN)
Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată
Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, republicată

Monitorizarea respectării drepturilor

Centrul de Resurse Juridice monitorizează respectarea drepturilor omului în cazul persoanelor cu dizabilităţi mintale care trăiesc în instituţii. Rapoartele individuale ale vizitelor inopinate pot fi găsite aici.

Femeile cu dizabilităţi sunt în special vulnerabile multiplelor discriminări – pentru că au o dizabilitate şi pentru că sunt femei, la care se adaugă etnia, statutul social şi alte criterii. Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi recunoaşte acest lucru în punctul q al preambulului şi solicită statelor să ia măsuri în articolul 6.

Despre raport

Raportul este realizat în cadrul proiectului “DREPTURILE NOASTRE”, finanţat de Feminist Review Trust şi Euroregional Center for Public Initiatives, implementat cu colaborarea Fundaţiei Orizonturi Câmpulung Moldovenesc şi Asociaţiei Regionale de Educare a Adulţilor Suceava.

Autoare: Oana Gîrlescu, Monica Obreja, Gabriela Tănăsan.

„Drepturile noastre” este un proiect care şi-a propus să cerceteze practicile legate de sexualitatea şi viaţa reproductivă a femeilor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale care locuiesc în instituţii. Raportul este realizat pe baza interviurilor cu persoane cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale care trăiesc în instituţii, personal care lucrează în instituţii, precum şi membri din familiile unor persoane cu dizabilităţi. Cei mai mulţi respondenţi au fost femei, tema de cercetare adresându-se cu precădere acestora.

mai mult

Descarcă raportul aici

„[Fetele] nu şti[u] cum să se apere, cum să se ducă să se spele, să facă toate cele necesare pentru a nu se îmbolnăvi. Băieţii la fel, tot nu ştiu lucrurile astea. Nu sunt învăţaţi, nu sunt educaţi.[..] Ei [ştiu] doar ce mai aud de la unu’ la altu’. ”

Mărturia unei persoane cu dizabilităţi
în Raportul "Drepturile noastre" (p.27)
În timp ce „punerea în aplicare a modelului social al dizabilităţii [a contribuit, cel puţin în anumite părţi ale globului, la] transformarea percepțiilor sociale despre dizabilitate, problema sexualității și a comportamentului sexual, în special pentru persoanele cu dizabilități mintale, nu a fost supusă aceluiași nivel de dezbatere și advocacy.”

Suzanne Doyle
The notion of consent to sexual activity by persons with mental disabilities. (Liverpool Law Review, 2010), p. 3
pentru persoanele cu dizabilităţi, „sexualitatea este […], de multe ori, sursa uneia dintre cele mai profunde şi intime opresiuni, sursa uneia dintre cele mai profunde şi intime suferinţe; de aceea ne este mai uşor să vorbim despre discriminarea pe piaţa muncii şi în educaţie […] decât să vorbim despre excluderea noastră de la sexualitate şi reproducere.”

Anne Finger
Forbidden Fruit. (New Internationalist, 1992).

Informaţii generale

Conform raportului, drepturile sexuale şi ale reproducerii sunt frecvent încălcate în cazul persoanelor cu dizabilităţi. În plus, persoanele cu dizabilităţi nu au acces la informaţii corespunzătoare vârstei şi dizabilităţii, care să le permită posibilitatea de a-şi exercita aceste drepturi.

Femeile cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale sunt într-o poziţie de dublă vulnerabilitate când vine vorba de sexualitate şi viaţă reproductivă, ele fiind discriminate o dată pe criterii de gen, pentru că sunt femei, și apoi pentru că au o dizabilitate.

Raportul arată că persoanele instituţionalizate se află deseori în situaţia în care dorinţele lor legate de sexualitate şi viaţă reproductivă sunt desconsiderate, iar deciziile relevante aparţin personalului şi familiei. Astfel de practici sunt în contradicţie cu standardele de drepturile omului aşa cum apar ele înscrise, printre alte documente internaţionale, în Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.

Problemele ridicate în raport

Contracepţie: Multe femei instituţionalizate sunt sub tratament cu pilule contraceptive, fără să fi fost întotdeauna implicate în procesul de decizie asupra acestui tratament şi de multe ori, indiferent dacă au sau nu relaţii sexuale frecvente. Administrarea contraceptivelor este însoţită deseori şi de monitorizarea ciclului menstrual, care se face uneori în tabele afişate în spaţii comune.

Viaţă privată şi de familie: Serviciile de sprijin pentru femeile instituţionalizate care dau naştere sunt practic inexistente, iar angajaţii consideră că nu ştiu cum să gestioneze astfel de situaţii. De multe ori, dacă se naşte un copil, acesta este trimis în centrele de plasament, eventual pentru începerea procesului de adopţie. Instituţiile, de regulă, nu primesc femei însărcinate. Mai mult, atât personalul cât şi membrii familiei consideră că decizia asupra cursului sarcinii, întrerupere sau continuare, nu aparţine femeii instituţionalizate.

Relaţiile de cuplu: Deşi sunt o realitate comună în instituţii, persoanele instituţionalizate sunt descurajate să formeze un cuplu, sau sunt sancţionate când o fac. Există membri ai personalului care iau în derâdere ideea de cuplu format între persoanele cu dizabilităţi. Mediul instituţional este caracterizat de lipsa intimităţii şi a unui spaţiu privat. În consecinţă, multe persoane instituţionalizate au relaţii în secret, se simt desconsiderate de către personal şi cred că este dificil să dezvolte şi să menţină relaţii de cuplu.

Activităţile sexuale: În instituţii, activităţile sexuale sunt uneori tolerate, iar alteori descurajate sau sancţionate. Sancţionarea poate merge de la mustrare până la mutarea unuia din parteneri în altă instituţie, cât şi interzicerea accesului la unele spaţii sau activităţi din interiorul sau din afara instituţiei. Masturbarea este tolerată, în special în cazul bărbaţilor, atât timp cât nu e o practică vizibilă şi este uneori descurajată prin menţinerea unui mediu în care sunt perpetuate informaţii false, chiar de către personal, despre consecinţele masturbării. Uneori se ajunge la aplicarea de sancţiuni, precum mustrări sau tratament medicamentos în vederea inhibării sexualităţii.