Istoric

1968: Prima conferinţă internaţională privind drepturile omului. În Declaraţia adoptată de Conferinţa internaţională privind drepturile omului de la Teheran, unul din drepturile sexuale şi reproductive este formulat pentru prima dată ca drept al omului. Declaraţia prevede că părinţii au dreptul de a decide în mod liber şi responsabil numărul copiilor şi intervalul de timp dintre aceştia, ca drept fundamental al omului.

1979: Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor recunoaște dreptul de a avea acces la informaţii, consiliere şi servicii de planificare familială, dreptul părinţilor de a fi sprijiniţi în vederea concilierii vieţii de familie cu viaţa profesională, în special prin stabilirea de creşe si grădiniţe, interzicerea concedierii pe motiv de sarcină sau de concediu de creştere a copilului, drepturi egale pentru bărbaţi şi femei în legatură cu căsătoria şi dreptul de a decide liber şi responsabil numărul de copii şi intervalul de timp dintre naşteri.

1994: Conferinţa internaţională pentru populaţie şi dezvoltare de la Cairo adoptă un Program de acţiune care defineşte pentru prima oară drepturile sexuale şi ale reproducerii.

1995: A patra Conferinţă mondială privind femeile (Beijing) adoptă un Program de acţiune în care sunt preluate definiţiile şi obiectivele de la Cairo.

2000: Adoptarea la nivel internațional a UN Millenium Development Goals prin care s-a agreat că asigurarea sănătății reproducerii femeilor este esențială în dezvoltarea societății umane.

2005: La World Summit-ul din 2005 guvernele şi-au luat angajamentul de a asigura accesul universal la servicii de sănătatea reproducerii până în anul 2015, indiferent de veniturile persoanei.

2006: Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități recunoaște dreptul persoanelor cu dizabilități de a decide liber și responsabil asupra numărului de copii și intervalului dintre acestea, dreptul de a avea acces la informație, educație și servicii de planificare familială, precum și dreptul de a avea acces la servicii de sănătate sexuală și a reproducerii.

Istoric în România:

1957: Decretul nr. 463/1957 legifera avortul la cerere, care era permis numai în instituții medico-sanitare de stat.

1966: Regimul Ceaușescu a adoptat Decretul 770/1966 care interzicea avortul, cu excepția unor cazuri prevăzute de lege (ex: femei cu 4 copii, femei peste 45 de ani, femei cu dizabilități, ca urmare a violului sau incestului).

1989: Primul decret adoptat după căderea regimului Ceaușescu conținea și abrogarea Decretului 770/1966 care interzicea avortul.

2003: Legea 46/2003 a drepturilor pacientului conține un capitol despre drepturile pacientului în domeniul reproducerii. Legea recunoaște dreptul pacientului la informaţii, educaţie şi servicii necesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii, fără nicio discriminare. De asemenea, recunoaște dreptul femeii de a hotărî când să aibă sau nu copii, precum și dreptul pacientului de a-și alege cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii, inclusiv metodele de planificare familială.

2003-2007: A fost adoptată şi pusă în aplicare o strategie naţională privind sănătatea reproducerii. Pe baza acestei strategii au fost înfiinţate centrele de planificare familială prin care se distribuiau contraceptive gratuite anumitor categorii de populaţie care nu îşi permiteau să-şi cumpere aceste produse.