Femei care trăiesc cu HIV

Unul dintre principiile de bază pe care se întemeiază precauţiunile universale e tocmai cel de a trata fiecare pacient ca şi cum ar fi infectat şi de a asigura imposibilitatea transmiterii oricărei infecţii potenţiale. Aplicarea obligatorie a precauţiunilor universale şi asigurarea mijloacelor necesare la nivelul tuturor unităţilor sanitare, cu sau fără paturi, reprezintǎ o mǎsurǎ stabilitǎ prin lege de prevenire a transmiterii HIV.

Aceasta înseamnǎ cǎ pacientele care trǎiesc cu HIV nu trebuie sǎ fie refuzate la acordarea asistenţei medicale la naştere, izolate sau tratate diferit comparativ cu alte paciente însǎrcinate. Neasigurarea precauţiunilor universale în orice situaţie, nu doar în cazul pacienţilor care trǎiesc cu HIV, expune pericolului de infectare atât personalul medical, cât şi pe ceilalţi pacienţi.

Acordarea asistenţei medicale materno-infantile, care include asistenţa medicalǎ la naştere, reprezintǎ o obligaţie de bazǎ în asigurarea dreptului la sǎnǎtate. În România, legislaţia prevede cǎ monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lǎuzei, serviciile de planificare familialǎ, stabilite prin contractul-cadru şi asistenţa la naştere se acordǎ obligatoriu oricǎrei femei.

Operaţia de cezariană la femeia care trǎieşte cu HIV are caracter de urgenţă din punctul de vedere al unităţii în care trebuie efectuată – nu poate fi refuzată, fǎcând parte din mǎsurile obligatorii de prevenire a transmiterii HIV de la mamǎ la copil.

Femeile care trăiesc cu HIV beneficiază de servicii medicale speciale, legate de prevenirea transmiterii HIV pe cale verticală, de la femeia însărcinată la făt. Acestea sunt prevǎzute în mod explicit în România în Ghidul clinic privind infecţia HIV în sarcinǎ.

Ghidul clinic privind infecţia HIV în sarcinǎ din 4 decembrie 2009 adoptat de Ministerul Sănătăţii recomandă în cazul femeilor care trǎiesc cu HIV programarea naşterii prin cezarianǎ la 38 de sǎptǎmâni de amenoree.

În plus, administrarea tratamentului ARV femeii însǎrcinate pe parcursul sarcinii şi la naştere, ca şi copilului imediat dupǎ naştere este obligatorie pentru prevenirea transmiterii verticale. Este necesară asigurarea prioritară a medicaţiei ARV femeilor care trǎiesc cu HIV şi sunt însărcinate.

Informaţie specializată:
Conform OMS, riscul transmiterii HIV de la mamǎ la copil poate fi redus sub 2% la femeile care nu alǎpteazǎ şi sub 5% la femeile care alǎpteazǎ, atunci când se respectǎ o serie de intervenţii-cheie:

• → tratament antiretroviral şi/sau profilaxie antiretroviralǎ, în funcţie de încǎrcǎtura viralǎ a femeii însǎrcinate,
• → naşterea prin cezarianǎ programatǎ şi
• → practici sigure de hrǎnire a copilului.

Femeile care trǎiesc cu HIV au nevoie de şi au dreptul la toate serviciile de sǎnǎtate sexualǎ şi a reproducerii în mod nediscriminatoriu, conform legii. În acelaşi timp, Legislaţia româneascǎ interzice în mod expres şi sancţioneazǎ discriminarea împotriva persoanelor care trǎiesc cu HIV.

Având în vedere cǎile de transmitere HIV, şederea unei paciente care trǎieşte cu HIV la un loc cu alte paciente nu prezintǎ niciun risc de contractare HIV. Segregarea femeilor care trǎiesc cu HIV de celelalte paciente prin internarea lor în fapt în spitalul de boli infecţioase, în locul spitalului de obstetricǎ-ginecologie, unde are loc naşterea propriu-zisǎ, reprezintǎ un abuz.

Alte forme de discriminare cu care se confruntă femeile din cauza statutului HIV pozitiv sunt:

• → punerea lor în situaţii umilitoare şi degradante,
• → ignorarea, neglijarea sau desconsiderarea lor,
• → tratarea diferenţiată, dezavantajoasǎ în comparaţie cu celelalte paciente.

De asemenea, femeile se confruntă cu atitudinea moralizatoare a personalului medical, fiind judecate, certate şi apostrofate pentru cǎ au rǎmas însǎrcinate sau pentru cǎ au ales sǎ pǎstreze sarcina, deşi o astfel de decizie ar trebui sǎ fie respectatǎ ca opţiune personalǎ a fiecǎrei femei.

Conform Legii 584/2002, păstrarea confidenţialităţii datelor privind persoanele care trăiesc cu HIV este obligatorie pentru angajaţii reţelei sanitare, angajatorii acestor persoane şi funcţionarii publici care au acces la aceste date. Medicilor li se permite sǎ comunice informaţiile cu privire la statusul HIV/SIDA al unui pacient numai între specialişti, pentru a se asigura acurateţea diagnosticelor şi conduitelor terapeutice chirurgicale şi nechirurgicale în diferitele faze evolutive ale infecţiei HIV/SIDA

Legea românǎ prevede obligaţia pacientului ca, atunci când îşi cunoaşte statutul HIV pozitiv, sǎ informeze medicul curant asupra acestui aspect. Confruntaţi cu refuzuri din partea personalului medical atunci când aflǎ despre statutul HIV pozitiv, unii pacienţi sunt nevoiţi sǎ încalce legea şi sǎ nu îşi declare statutul HIV pozitiv pentru a obţine asistenţa medicalǎ de care au nevoie şi la care sunt îndreptǎţiţi conform legii.

Unele femei însărcinate aflǎ despre statutul lor HIV pozitiv când se adreseazǎ pentru un alt serviciu medical decât cel de boli infecţioase, în urma unei testări fără consiliere sau cu o consiliere precară. De obicei, aceste testări sunt efectuate la naştere, fǎrǎ consimţǎmântul explicit al femeilor şi chiar fǎrǎ cunoştinţa lor.

În timp ce testarea HIV este importantǎ în general şi în special în timpul sarcinii, testarea HIV nu este obligatorie în cazul femeii însǎrcinate. Conform legislaţiei în vigoare în România, este obligatorie consilierea gravidelor privind importanţa cunoaşterii statusului HIV în prevenirea transmiterii materno-fetale, nu însăşi testarea HIV a acestora (Legea 46/2003, Art. 1 şi 18, Ordin 889/1998 al Ministerului Sănătăţii).

Dna X este o femeie care trăieşte cu HIV. A fost infectată în spital când era copil. Împreună cu partenerul ei şi-a dorit să-şi întemeieze o familie şi a rămas însarcinată. În septembrie 2011, trebuia să fie planificată de medicul ginecolog pentru cezariana programată la 38 de săptămâni ca metodă de prevenire a transmiterii HIV de la mamă la făt. Din motive excepţionale, medicul său nu a mai fost disponibil şi i-a recomandat un coleg de la alt spital din oraş.

S-a adresat acestui de-al doilea medic care a consultat-o, dar i-a spus că nu o poate interna pentru naştere prin cezariană deoarece medicul şef de secţie se opune întrucât femeia este infectată cu HIV. Nici un alt spital din oraş nu dorea să o primească din acelasi motiv. Vreme de 8 zile dna X a venit la spital în speranţa că va putea naşte prin cezariană, dar a fost tot timpul refuzată. În tot acest timp, îngrijorarea şi disperarea dnei X creştea atât pentru viitorul copil care risca să se infecteze, cât şi faţă de situaţia umilitoare şi de totală neputinţă în care a fost pusă. Într-un final, după intervenţia mai multor organizaţii neguvernamentale şi a rugăminţilor dnei X, medicul şef de sectie a permis efectuarea naşterii prin cezariană.

Dna X a dat în judecată medicul şef de secţie şi spitalul pentru discriminare pe criteriul statusului HIV. Prima instanţă i-a dat dreptate şi a obligat medicul şef de secţie şi spitalul la plata de daune morale în cuantum de 10.000 Euro.

Statisticile pentru intervalul de ani 2007-2013 arată că relaţiile heterosexuale reprezintă calea cea mai răspândită de transmitere HIV: între 50% şi 79% din cazurile depistate. În primele 9 luni din anul 2013 au fost depistate 577 de cazuri noi de persoane care trăiesc cu HIV.

În primele 9 luni ale anului 2013, au fost înregistrate 118 naşteri de către femei seropozitive. În aceeaşi perioadă, calea de transmitere verticală (de la mamă la făt) s-a regăsit în 3% din totalul cazurilor noi de persoane infectate. Conform statisticilor CNLAS, din cele 118 naşteri înregistrate, HIV s-a transmis vertical în 4 cazuri. Date statistice la 30 decembrie 2012 pentru România aici.

2012: 35,3 milioane de persoane trăiesc cu HIV în lume; dintre aceştia, 1,3 milioane trăiesc în Europa. La 30 decembrie 2012, au fost raportate 125.236 de testǎri HIV la gravide ca grupǎ de risc.

Elena: „Medicul m-a pus pe masa ginecologicǎ şi mi-a fǎcut consultul ginecologic. Am fost expusǎ cu pǎrţile intime cǎtre partea salonului unde erau douǎ uşi pe care au circulat pe toatǎ perioada consultaţiei diverse persoane, probabil personal medical, printre care şi bǎrbaţi, care nu aveau nimic de-a face cu consultaţia mea. A fost îngrozitor…”

Alina: „Sâmbǎtǎ la prânz am nǎscut. Mi-au spus cǎ am o fatǎ. Nu mi-au arǎtat-o. Duminicǎ seara când mi-am mai revenit dupǎ operaţie am rugat asistenta sǎ îmi aducǎ copilul sǎ îl vǎd, dar nu mi-a adus-o. Luni seara i-am dat infirmierei 10 lei şi am plâns rugând-o sǎ îmi aducǎ copilul. Infirmiera mi-a adus fetiţa sǎ o vǎd, dar nu mi-a dat-o în braţe, deşi celeilalte fete cu care eram în salon i-a dat copilul în braţe.”

Cătălina: „Numai medicii de gardǎ treceau sǎ mǎ vadǎ, însǎ şi aceştia doar bǎgau capul pe uşǎ şi spuneau: ‹A, ştiu, femeia cu HIV!› şi plecau mai departe fǎrǎ sǎ mǎ consulte sau sǎ-mi vorbeascǎ.”

1. LEGE Nr. 584 din 29 octombrie 2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA şi Regulamentul de aplicare aprobat prin Hotărârea de Guvern Nr. 2.108 din 24 noiembrie 2004.
2. „Ghidul clinic privind infecţia HIV în sarcinǎ” din 4 decembrie 2009 adoptat de Ministerul Sănătăţii
3. Legea 46/2003 privind drepturile pacientului, publicată în Monitorul Oficial nr.51 din 29 ianuarie 2003
4. Metodologia de aplicare a Ordinului 889/5 noiembrie 1998 pentru reactualizarea Ordinului nr.912/11 septembrie 1992 privind instituirea sistemului de declarare a infecţiei cu HIV şi aprobarea metodologiei de aplicare a acestuia, pct.I, disponibilă aici.